Ţi-ai tuns părul? Nu-i nimic, o să crească!


 

Dacă dintr-o prostie sau ai fost nevoită, ţi-ai tuns părul, iar acum îţi dai seama cât de dor îţi este de părul tău lung, chiar dacă îţi dădea bătăi de cap, nu te întrista. Există soluţii de accelerare a creşterii părului.
Se spune că, în mod normal părul creşte cu 1 cm pe lună, dar bineînţeles asta depinde de la o persoană la alta sau de cât de deteriorat e părul. O îngrijire adecvată şi o dietă echilibrată, pot face adevărate minuni pentru cosiţele tale.
Pentru ca părul să atingă lungimea pe care o dorești, este important să îl hrănești cu tot ceea ce are nevoie, iar acest lucru înseamnă mai mult decât balsam.

Măștile și uleiurile sunt foare utile atunci când vine vorba despre hrănirea și hidratarea părului, așa că aplicarea acestora pe păr o dată pe săptămână(sau zilnic în unele cazuri), îți va întări și însănătoși părul .
Această mască de păr este cu adevărat UIMITOARE, iar dacă o foloseşti zilnic şi tu vei fi uimitoare.

Mască de păr pentru creştere şi regenerare

Ingrediente

– banană (excelentă în întărirea fibrei capilare)
– un ou (pline de proteine, vitamine şi acizi graşi care previn ruperea, întăresc cuticula şi susţin creşterea părului)
– o linguriţă de miere(pentru hidratare fiind bogată în vitaminele E, K, C, B1, B2 şi B6)
– jumătate pahar de bere neagră(proteinele regăsite în malţ şi hamei şi maltoza întăresc cuticula, îi conferă strălucire şi îi accelerează creşterea)

Utilizare

Aplicarea acestei măşti este foarte simplă! Amestecaţi ingredientele într-un blender, pentru a vă asigura că veţi obţine o compoziţie uniformă. Întindeţi amestecul pe întreaga suprafaţă a părului, dar, spre deosebire de măştile tradiţionale, nu vă concentraţi doar pe lungimi, ci trataţi mai ales rădăcinile. Lăsaţi masca-minune să acţioneze 1-2 ore sau acoperiţi părul cu un prosop cald şi prelungiți intervalul. Acest lucru permite ingredientelor să acţioneze mai bine.
Perfect ar fi să acoperiţi părul cu o cască de baie şi să lăsaţi toată noaptea.
Orice variantă aţi alege, după ce timpul de aşteptare s-a sfârşit, clătiți părul cu apă caldă şi spălaţi aşa cum obişnuiţi. Rezultatul – un păr moale şi rezistentcare, dacă ar putea vorbi, cu siguranţă ar spune ,,Mulţumesc!”.

Pentru creşterea părului este bun şi uleiul de ricin sau măsline, încălzit puţin. Masezi scalpul cu acest ulei, lași 1-3 ore sau mai mult, apoi speli cum faci de obicei.

DE LUAT ÎN SEAMĂ:
Folosirea excesivă a produselor de păr (care blochează foliculii) şi a aparatelor pe bază de căldură care îţi deshidratează părul nu fac decât să încetinească creşterea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *