Remedii naturale contra petelor maronii (melasma)


 

20170719_141525

 

   Natura ne oferă leacul pentru orice afecţiune. Iată câteva plante care ne scapa definitiv de stresantele pete maronii (melasma) 

Remedii contra petelor maronii (melasma)

Pătrunjelul se poate folosi la realizarea unei măşti cosmetice naturale pentru albirea petelor de pe faţă. Se aleg frunzele de la două legături de pătrunjel,se zdrobesc ȋntr-un mojar. Aceasta se aplică pe faţă în locurile în care apar petele, se sta timp de un sfert de oră sau puţin mai mult, apoi se clăteşte cu apă călduţă. Pătrunjelul ajută la revitalizarea pielii si eliminarea pigmentarii. Tratamentul se face o dată pe zi, timp de o săptămână. 

 

   Hreanul are proprietăți de înălbire care ajută la îndepărtarea petelor maronii de pe piele, mai ales a celor specifice melasmei. Pentru a-i amplifica efectele, folosește-l în combinație cu lapte, un element care curățăIMG_20170327_030750_237 pielea în profunzime și o face mai fină.Amestecă în blender cele două ingrediente până obții o pastă. Aplic-o pe zonele în care au apărut petele. Las-o să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătește cu apă caldă. Pentru rezultate mai bune, aplică acest tratament de trei ori pe săptămână, timp de două luni.

 

   Lămâia ajută la eliminarea petelor si pistrIMG_20170327_031001_733uilor. Se amestecă zeama de la o jumătate de lămâie cu 250 ml apă. Se aplică comprese cu această soluţie pe bază de lămâie pe faţă, efectele se vor vedea in scurt timp. După câteva zile de tratament petele vor dispărea aproape complet.

 

   Aloe vera are proprietăţi de vindecare şi regenerare a pielii. Deci, acesta este un excelent remediu pentru a scăpa de povara petelor maronii (melasma), mai ales atunci când cauzate de expunerea la soare.Frecaţi uşor zona afectată cu gel proaspăt din aloe. Lăsaţi să acţioneze timp de aproximativ 30 de minute înainte de a spăla zona cu apă rece. Se repetă de două ori pe zi şi în termen de o lună ar trebui să observaţi o îmbunătăţire.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *